Consilierea psihologică se deosebește de psihoterapie prin faptul că, în vreme ce psihoterapeutul practică intervenția psihologică sanogenă inclusiv în cazurile de tulburări psihice majore, consilierul psihologic încearcă să sprijine clientul în depășirea impasurilor inerente dezvoltării personale. Consilierul și psihoterapeutul lucrează atât individual cât și pentru optimizarea relațiilor interpersonale (relațiile dintre copii și părinți, relațiile dintre soți, etc) și/sau autocunoaștere și dezvoltare personală.
Deși diferite sub aspectul conținutului (tipul de probleme abordate), consilierea psihologică și psihoterapia sunt similare sub aspectul procesului și al mecanismelor activate.
Consilierea psihologică este o intervenție specifică realizată în scopul optimizării adaptării, cunoașterii de sine și dezvoltării personale și/sau în scopul prevenirii apariției ori corijării tulburărilor emoționale, cognitive și de comportament.
Așa cum consilierea juridică este specifică juristului, consilierea medicală, medicului etc., consilierea psihologică este apanajul psihologului (David, 2006).
Consilierea psihologică presupune intervenția specialistului în optimizarea vieții personale, a relațiilor, sănătatea mintală și în ameliorarea problemelor psihologice, prin reglarea vieții emoționale și a comportamentului (David, 2006).