Psihoterapia dependențelor- tratamentul conflictelor psihologice.
Ne aflăm într-un moment cultural şi social în care începem să studiem excesele. Definirea acestora ca dependenţe are ca obiectiv reîncadrarea socială.
Dependența psihologică se manifestă prin modificări comportamentale și o stare mentală particulară. Este numită și dependență comportamentală.
Abordarea psihoterapeutică pe tărâmul dificil al dependențelor, reprezintă o călătorie cel puțin incitantă, dacă nu chiar curajoasă.
Procesul terapeutic reconstelează întreg sistemul relațional al persoanei dependente cu sine și cu alții, reconstruiește punțile întrerupte cu lumea și cu realitatea vieții sale.
Majoritatea oamenilor aflați în recuperare nu vor cere ajutor până când își dau seama că ei nu se pot recupera pe cont propriu. Astfel, clienții au posibilitatea de a experimenta paradoxul de a câștiga prin renunțare: admitereapropriei neputinţe şi solicitarea de ajutor. Procesul de vindecare începe cu adevărat prin determinarea cauzei reale a dependenței. Deoarece experiența fiecărui dependent este unică, experiența dependenților poate fi explicată cu adevărat numai printr-un dialog. În acest dialog, fiecare dependent discută situația sa actuală, bazată pe propria sa perspectivă.
În plus față de depășirea dependenței, în cadrul procesului terapeutic se urmăreşte recunoaşterea nevoilor reale și răspunsul la ele într-un mod sănătos, în locul unei căutări de ajutor sau evadarea în oceanul dependențelor.
Se vor construi abordări flexibile cu mare potențial creativ, unic, care să întâlnească unicitatea problemelor pacienților care solicită ajutorul lor.
Este imperios necesară găsirea unei soluții unice pentru o problemă unică. Se realizează o construcție, în care pacientul nu este cel care trebuie să se schimbe pentru a confirma adevărul teoriilor noastre.
Integrarea se referă la unirea afectivului, cognitivului, comportamentului, psihologicului în cadrul psihoterapiei.
Diferențele individuale la nivel de dezvoltare psihologică, ca şi diferențele sociale, etnice, culturale, influențează problemele şi modul recuperării fiecărui dependent. Experimentele și intervențiile specifice sunt instrumente și, ca atare, ele sunt menite să fie modificate în mod constant.
Provocarea în abordarea dependenţelor este de a găsi, dincolo de modelul prevalent al bolii, dincolo de litera de evanghelie din diferite tehnici învăţate, un model terapeutic ideal fiecărei persoane dependente în parte.
În procesul psihoterapeutic, trebuie luat în considerare tot ceea ce permite unui individ dependent să-și dezvolte resursele personale ce se manifestă spre binele său, să ia în considerare exercitarea funcției eliberatoare: a-i permite fiecăruia să se dezvolte pentru ceea ce este sau pentru ceea ce dorește să devină.
Testul suprem al utilității şi validităţii oricărui model: cum abordarea se potriveşte unei persoane, nu cum persoana se potriveşte modelului.